Acum cateva zile am decis sa fac o ciorba, ceea ce nu se intampla foarte des pentru ca nu obisnuiesc sa mananc ciorbe sau supe zilnic. Stiu, fac foarte rau dar recunosc ca desi imi plac ciorbele, nu ma dau in vant dupa ideea de a manca aceeasi ciorba 3-4 zile dar nici de gatit minim o ora si jumatate ca sa fac doar 3-4 portii nu-mi place. Asa ca, din cand in cand, fac o ciorba sau o supa doar ca sa-mi fac pofta.
Ingrediente: 500g piept de pui
1 ceapa
2 morcovi
1 radacina de patrunjel
o jumatate de telina potrivita
2 oua
200 ml lapte gras
1 lamaie mare
4 linguri orez fiert
200g smantana de gatit (sau smantana normala, fermentata care necesita anumite pregatiri)
4l de apa
cateva fire de patrunjel verde si leustean verde
sare, piper
OPTIONAL: o jumatate de ardei gras
Mod de preparare:
Se fierbe pieptul de pui pana cand se elimina toata spuma. Nu e nevoie sa indepartati spuma deoarece vom arunca aceasta apa, e mult mai simplu si mai sanatos asa. Se scoate pieptul de pui, se lasa sa se racoreasca si apoi se marunteste. Mie imi place sa maruntesc cat mai mult puiul, de aceea il tai in bucati si apoi desprind fibrele cu mana. In timp ce se fierbe pieptul de pui in prima apa, curatati si dati pe razatoare legumele, astfel incat sa fie toate pregatite atunci cand pieptul de pui este gata maruntit.(mai putin ardeiul gras si ceapa pe care le tocati marunt).
Se pune carnea la fiert impreuna cu toate legumele si se fierb toate cca o ora. Ouale se bat bine cu furculita si se incorporeaza laptele dulce treptat. Se stoarce lamaia si se strecoara zeama, orezul se fierbe separat pentru a-l putea aduga la final gata fiert. Cand s-au fiert carnea si legumele, se adauga amestecul de lapte si oua, se mai fierbe 5 minute si se opreste focul.
Se adauga sarea, piperul, zeama de lamaie, orezul fiert in supa fierbinte si smantana batuta bine in prealabil. Se lasa acoperit cca 10 minute, fara a porni din nou focul.
Eu nu am avut smantana de gatit si am pus smantana fermentata, la galetusa. Aceasta se comporta diferit fata de cea speciala de gatit si trebuie batuta bine cu un tel in prealabil, dupa care se adauga treptat 4-5 linguri de supa fierbinte si se amesteca pana cand se omogenizeaza. Abia apoi este indicat sa puneti amestecul de smantana in supa fierbinte, pentru ca altfel riscati sa nu se omogonizeze cum trebuie (cam asa am patit eu, daca va uitat bine la poza postata la inceput pentru ca m-am grabit).
Se adauga verdeata tocata marunt si se serveste fierbinte.
POFTA BUNA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu