MAIONEZA

Este foarte simplu sa faci singur maioneza, nu dureaza mult si nu ai nevoie decat de cateva ingrediente. Nu va lasati amagiti de asa-zisele maioneze light de pe piata, aia nu e maioneza. Va povestesc imediat cum se face si o sa vedeti ca nu e greu deloc.

Ingrediente: 2 oua
                  1-2 lingurite de mustar
                  0.5 litri ulei (vei aprecia "din ochi" cat ulei iti trebuie in functie de cat de multa maioneza vrei sa faci)
                  sare
                 

Mod de preparare:

Fierbeti un ou si dupa ce s-a fiert, indepartati albusul. Dati galbenusul prin razatoare si peste el puneti galbenusul oului crud. Puteti adauga de acum mustarul sau mai tarziu in caz ca "se taie", adica are un aspect neomogen.

By Claudia Ciobanu


Amestecati cu lingura DE LEMN cele doua galbenusuri intotdeauna in acelasi sens (puteti folosi si mixerul insa mi se pare prea mare deranjul).  Cand se omogenizeaza amestecul, incepeti sa adaugati ulei putin cate putin.

By Claudia Ciobanu


Nu adaugati ulei pana cand se incorporeaza omogen cel adaugat anterior. Daca se taie maioneza, puneti o lingurita de mustar si isi va reveni imediat ce s-a incorporat. Adaugati ulei pana cand considerati ca ati obtinut suficienta maioneza. La final, nu uitati sa puneti sare dupa gust.

By Claudia Ciobanu
                                    
Era sa uit... daca vi se pare ca mi-a iesit prea galbena, doresc sa mentionez ca am facut-o cu oua de tara :).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Retete populare