Aceasta reteta a fost pregatita cu muschi de porc, insa atata vreme cat lasati carnea la macerat cateva ore sau de pe o zi pe alta, se poate pregati si cu vita. Pe mine m-a tentat ideea de fel complet, adica odata ce am pregatit asta, nu mai e nevoie decat de o eventuala salata sau niste muraturi. E la fel de bun si a doua zi iar daca o pregatiti pentru o masa importanta, o puteti prepara dinainte pentru ca e la fel de gustoasa si reincalzita.
Ingrediente: 1 kg muschi (eu am folosit de porc)
200 - 300g sunculita afumata
2 cepe medii
1 capatana mare de usturoi
2-3 foi de dafin
3 linguri pasta de tomate
400-500g ciuperci
2 linguri ulei de masline
o jumatate de pahar de vin rosu
piper alb macinat, cateva boabe piper negru, sare, patrunjel verde, condimente dupa gust (curry, busuioc, oregano, chilli, ce vreti voi).
Mod de preparare: Muschiul nu se transeaza, doar se spala bine si se condimenteaza, apoi se pune intr-o punga alimentara si se lasa la macerat cu putin ulei si apa minerala, cel putin cateva ore sau de pe o zi pe alta. Cand a venit momentul pregatirii, se scoate muschiul din punga, se inteapa din loc in loc si in "gaurile" respective, se baga alternativ catei de usturoi si bucatele de sunculita. Se aseaza muschiul intr-o tava cu ulei de masline si un pahar cu apa si se baga la cuptor pentru cca 15-20 min, pana cand pregatim restul de ingrediente.
Sosul vanatoresc se prepara in felul urmator: diluam intr-un bol pasta de tomate cu cca un pahar de apa, adaugam piperul alb, sarea, condimente dupa gust si patrunjelul tocat. Maruntim ciupercile (eu le-am taiat pe jumatate), taiem ceapa in 4 si desprindem foile, tocam cubulete toata sunculita si scoatem tava cu muschiul de la cuptor.
Turnam jumatate din sosul vanatoresc peste muschi, iar restul il punem in tava. Pe langa el asezam ciupercile, ceapa, sunculita, foile de dafin si piperul boabe si dam la cuptor pt cca 30 de minute. Din cand in cand, puteti intoarce bucata de muschi sau sa o acoperiti din nou cu sosul fierbinte din tava.
Dupa 30 de minute, adaugati vinul si mai lasati la cuptor cca 15 minute.
POFTA BUNA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu