TAITEI DE OREZ CU LEGUME



Pentru cei care tin post si nu numai, va prezint o reteta rapidissima de taitei de orez cu legume si sos de soia. Sosul de soia e pe toate drumurile, legumele n-au dat (inca) bir cu fugitii de pe piata, taiteii de orez pot fi inlocuiti si cu cei din faina sau chiar spaghete, daca nu gasiti (desi au cel putin in toate hypermarketurile).


Ingrediente: un pachet taitei de orez
                  2 morcovi potriviti
                  o ceapa
                  2 ardei ce culori doriti
                  1/4 varza rosie mica (daca va e la indemana... daca nu, puteti sari si peste, eu am pus-o mai mult pentru culoare)
                  50ml sos de soia (preferabil sarat sau dark)
                  sare, piper dupa gust
                  50ml ulei de masline extra-virgin sau floarea soarelui


Mod de preparare: Taiteii se fierb conform instructiunilor de pe pachet. Spre deosebire de pastele din faina de grau, cele de orez se fierb imediat, adica nu trebuiesc tinute in apa mai mult de 3-4 minute de cand aceasta a inceput sa clocoteasca. Se scurg, se clatesc cu apa rece si se lasa in continuare la scurs pana cand le vine randul. In timp ce se fierbe apa pentru taitei, puteti taia legumele fasii (sau cum va place voua) si le puteti cali in uleiul incins, pana cand se inmoaie.

Adaugati apoi taiteii scursi bine si caliti-i  impreuna cu legumele cca 5 minute. La final se incorporeaza sosul de soia, sarea si piperul, se mai caleste toata treaba cateva minute si gata.




Tot ce v-am povestit eu aici dureaza maxim juma' de ora, asadar merita sa incercati reteta, mai ales ca gustul e cu adevarat deosebit ;).

POFTA BUNA!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Retete populare